Una din doua; niciodata amandoua
Apai iluminarea asta tine ea ce tine, da se mai si stinge. Nu vreau sa zic ca gata, sunt in bezna, am pierdut ce am castigat… spun doar ca azi am avut asa o stare de oboseala, de lancezeala, de nu-mai-pot-duce incat la prima pauza de la workshop mi-am facut bagajelu’ si am plecat… Imi pare atat de rau, ma simt asa de aiurea ca am plecat. Dar decat sa nu am stare de nimic, sa nu ma pot concentra cum am facut-o zilele trecute si sa se vada ca n-am chef (ceea ce e si mai nesimtit, dupa mine – sa stai si sa arati ca nu ai chef), am preferat sa plec… Nu ca plecarea asta mi-a cazut mai bine.
Astazi vin si ai mei sa ma ajute cu mutatu’ si cred ca plec la Brasov…
Abia mai imi misc fizicu’… am oasele intepenite…
Baba a observat maldaru’ urias de haine din camera si m-a intrebat daca ma mut… M-am mirat ca n-a fost deloc a dracu’ dar cred ca e si asta o strategie. Ori isi da seama ca nu mai are rost sa faca pe zbira, ori se bucura prea tare ca a scapat de-o nebuna… Una din doua, niciodata amandoua. Suna asa, ca o maxima a zilei.
Am auzit cateva pareri de ieri, de la cei care au vazut “Metamorfoze”… Tot publicul a fost scandalizat, socat si interzis de ce au vazut acolo. Toti care au vazut spectacolu’ si cu care am vorbit au zis ca prin ce au trecut actorii aia a fost inuman. Afara: frig. Scena: afara, o piscina mare cu cateva portiuni de scena de fapt. Publicul: cu pelerine de ploaie. Si ce e sub orice critica este ca la o repetitie, inainte de a incepe festivalul, o actrita, care statea la o scena cu capul in jos si tinuta de picioare de unul, a sfeclit-o. Tipul care o tinea a alunecat, a scapat-o pe tipa in cap, ea a mai dat si cu capul de un practicabil, si raul inca nu se incheie: tipu’ a mai si cazut pe capul ei. Asa am auzit ca s-a intamplat si cu siguranta asa si este… Tipa are o contuzie nu stiu cum… A scapat usor! Putea sa o sfecleasca… de tot. Si va dati seama, a aparut in spectacolul de ieri. Dar cica se vedea ca nu e in regula, ca se misca greu. Pai cred si eu!!!
In plus, actorii mureau de frig… Erau sa faca soc termic sau cum i-o fi zicand… Unul, un japonez (au si asa ceva in trupa), a patit-o asa de rau ca i-a venit ambulanta la final… noroc ca si-a revenit. Si japonezii-s rezistenti…
Tremurau cica saracii oameni… iar publicului, la final, nu-i mai venea sa aplaude cand i-a vazut in halu’ ala… Vroia sa-i lase sa plece mai repede…
Si-am auzit ca dupa aia la clubu’ festivalului, unele actrite aveau paturi peste paturi pe ele si ajunsesera in stadiul in care plangeau…
Nu cred ca e bine ce se face… Si actorii aia-s niste oameni… Nu-s zei sau semi-zei, asadar nu pot fi pusi chiar in orice situatie, pe care un om normal nu o poate face. Totul are si limite. Daca imaginatia unui regizor e atat de bogata, ar trebui sa rezolve unele momente fara sa ii puna pe oamenii aia in asa dificultate. Pentru ca aia chiar nu mai e arta. Daca nu-ti face placere, la ce dracu’ s-o mai faci? E asa de stupid!!! Actorii nu-s oameni de circ.
Cine e de alta parere, cu siguranta traieste in lumea lui schizofrenica…
People, get real!
Cam atat am avut de spus… Afara e o vreme jalnica, asa, ca intotdeauna cand incepe un festival… Phah…
Lasă un Răspuns