Shoppin’ to buy my blues away

Inca un pic si vine ziulica mea.
Azi am fost la cumparaturi, mi-am luat ceva haine…
Saptamana urmatoare o sa primim si bursa pe 2 luni si ma bate gandul tot mai tare sa-mi iau un telefon cu touch screen. Nu iPhone, n-am zeci de milioane… Dar ma gandeam la un Samsung S5230, care se pare ca e cam 6 milioane jumate.
Azi mi-a venit ideea asta cu telefonul…
Cred ca astept, totusi, pana la Craciun… pun eu 3/4 din bani si mai pun si eu ceva. Hahaha.
Pana atunci, imi iau un parfum, ca e grea viata fara miros…
Vorbeam cu o prietena despre ce am face daca am castiga multi bani… Si eu, cu riscul de a parea pitipoanca, mi-as lua haine… electronice, cosmetice si parfumuri. Si calatorii.
Chestiile astea ma fac pe mine sa scap de monstrii. Deci totul e justificat.
[embed]http://images.iuliajulia.multiply.com/image/t1wviY2SrHAKzM3owt4HxQ/photos/1M/300×300/596/samsung-s5230-black.jpg?et=xfO6Rj753FtfhPQ2Gn%2B8bQ&nmid=0[/embed]

I’m no saint

Vreau sa acord mai multa incredere oamenilor din jur. Probabil ca inainte, din cauza ca nu aveam incredere eram mai tot timpul pe afara.
Da, te deschizi si poate risti sa fii pana la urma doar bataia de joc, poti sa te inseli in privinta oamenilor… Dar what the fuck? Ce conteaza? Te doare-un pic si gata.
Poate si eu, la randul meu, am inselat asteptarile multora. I’m no saint.
Mai imi place cand auzi oameni de la care nu te asteptai sa spuna lucruri frumoase despre tine.
La mintea mea paranoica, apare si gandul “poate are un interes ascuns pentru care spune asta”, dar poate ca iar merg eu prea departe cu imaginatia mea bolnavicioasa.
E un sentiment frumos. Problema e ca eu realizez ca n-am spus despre nimeni un lucru la fel de frumos, o aperciere, pe fatza. Eu n-am un astfel de curaj. Mai bine sa se creada ca nu suport anumite persoane decat sa se stie ca de fapt am o parere buna.
Asa-i cand esti o persoana dificila ca mine. Asa-i sa te bagi singur in rahat.

un country song, pentru ca ma simt apropiata de modul lor, al americanilor, de abordare a lucrurilor in … arta, sa zicem… Nu stiu ce am vrut sa zic prin asta. In fine, ma simt apropiata…

Zarurile au fost aruncate

S-a facut distributia la spectacol. Mie mi-a revenit… cel mai greu rol. Asta-mi hraneste orgoliul. Si rolul meu nu e la dublu. Al meu si al altei colege. A venit azi una dintre profe si ne-a spus ce hotarare au luat si a spus ca rolul colegei asteia nu e la dublu si ca mai e un rol, tot asa… si a facut o pauza si am simtit ca e vorba de mine. Si dupa pauza a zis… “acela e al Iuliei”. Phoai, am sarit in sus.
Din ce motive e greu rolul asta? Pentru ca personajul meu n-are mai mult de 10 replici tot spectacolul de o ora si 20, pentru ca e cea mai sensibila, cea mai afectata de ce a patit in trecut si mai face si un final destul de dureros.
Este, cum zic artistii “wannabe”, o provocare.
Constientizez ca e mult de lucru.
Ce sa mai zic? Trebuia sa ma astept ca eu voi primi rolul asta. La mine niciodata n-a fost usor. Adica intotdeauna am avut mai mult de facut, mai mult de depasit. Imi convine asta, desi este mai greu de indurat, s-ar zice. Dar oamenii… mari aleg intotdeauna traseul cel mai greu.

Gata-i festivalu’

Intorsi de la Bucuresti. Chiar acum ajunsa de pe tren, la 6 dimineata. Sunt moarta de somn dar trebuie sa scriu in blog acum, ca acum e mai proaspat.
Dupa 5 zile petrecute non-stop impreuna, n-as vrea sa ma hazardez spunand ca suntem mai apropiati unul de altul, dar asta am simtit-o. Am stat claie peste gramada, toti intr-o camera cu paturi supraetajate. Nu credeam ca eu o sa rezist la asa ceva, dar nu mi-a fost asa de greu sa ma adaptez.
De dormit n-am prea apucat sa dormim in noptile astea. Intr-una din nopti s-a facut un ditamai cheful si marti spre miercuri, adica ultima noapte petrecuta acolo, tot asa, s-a dormit numai de dimineata ca au tipat totii si s-au prostit. Ca la gradinita.
Spuneam cu niste colege ca ar fi o chestie sa facem un reality show cu noi, ca la Big Brother, si sa ni se dea teme cum ni se dau la facultate, pe actorie. Cred ca ar avea ceva succes. Sper sa nu citeasca cineva nepotrivit blogul asta si sa copieze ideea fara sa ne ceara acordul. Hahhaah.

Spectacole prea bune nu am vazut in afara de “3 surori” de la teatrul maghiar din Cluj, regia Tompa Gabor. DECI (niciodata sa nu incepeti cu “deci”!) spectacolul asta e in top 3 preferinte pentru mine. E minunat, e genial. Nu degeaba teatrul maghiar din Cluj e declarat ca cel mai bun teatru din tara. Ce mai actori! Calcau in scena cu un scop, cu atitudine, erau frumosi, interesanti, expresivi, puri, curati. Au jucat formidabil, erau niste scene de la care nu-ti puteai lua privirea. Atata importanta i s-a dat amanuntului. Credeam la un moment dat ca relatiile dintre personaje sunt chiar pe bune, in viata reala. Umor, drama, forta, sensibilitate, toate la un loc. Iar finalul a fost chiar in toata forta posibila. Mi-a stors si cateva lacrimi.
Dintre actori am remarcat-o pe tipa care a fost Masa (Imola Kezdi). Era de un firesc cum numai in filme mai vezi. M-a fascinat, pur si simplu actrita asta. Iti atragea atentia si numai stand.
A fost actorie pe paine spectacolul asta, desi are in spate un regizor cunoscut, se pare ca nu a vrut sa isi demonstreze viziunile sale… in spatiu. A facut, in schimb, un spectacol uman, firesc, cu suflet.
Am fost atat de placut impresionata incat mi-am propus (si vor si colegii) sa merg la Cluj sa-l vad iar. Va fi pe 18 Noiembrie si poate reusim.
Eu l-am vazut la Bulandra, la sala Izvor. A fost o imbulzeala cum numai la concertele Michael Jackson mai era posibil. Ne-am luat bilete fara loc, altfel nu am fi intrat. Si ne-am impins acolo unii pe altii, la un moment dat parca simteam si cum trosnec oasele de atata impins si inghesuit. Eram ca puii care urmeaza sa fie taiati, atat de chinuiti. Era sa raman si fara aer, fiind asa de multi oameni in toate partile, imi apasau pe cosul pieptului si mai, mai ca era sa lesin pe-acolo.
Dar a meritat toata nebunia asta. De foarte multa vreme n-am mai avut un asa sentiment puternic dupa un spectacol. Imi tremurau picioarele, aveam un gol in stomac, nu mai puteam vorbi… Dupa ce ne-am mai revenit (si ceilalti colegi au fost entuziasmati) ne-am incumetat chiar si la o plimbarica in miez de noapte, pe ploaie, pana la Casa Poporului. Mi-a placut, mi-a placut, mi-a placut. Imi da Bucurestiul asta o senzatie foarte placuta. Nu stiu ce zic altii de el, dar e pe gustul meu.
Si de la Casa Poporului am mers, tot pe jos, pana la hostelu’ nostru, care a aproape de Piata Romana. Am avut destul de mult de mers si au avut mare noroc cu mine, ca am tinut minte drumul. Observ ca ma descurc foarte bine intr-un loc pe care nu-l cunosc prea bine. Trebuie doar sa-mi iau cateva repere si imediat ma adaptez. Sunt foarte mandra de chestia asta. De 2 ori am reusit performanta de a nu ma rataci anul asta prin Bucuresti. De ambele dati pe timp de noapte. Deci hahaha, nu-i asa ca-s tare?
Eu una sunt placut impresionata de ce am trait zilele astea la Bucuresti. Chiar o sa-mi fie dor.
Am fost si la cumparaturi, la Mini Prix, mi-am luat blugi, bluza…

In photo:1. afisul la “3 surori”. Imola Kezdi (Masa) e tipa imbracata in negru, blonda.
2. din spectacol

Ah! Si imnul clasei noastre mai nou!

La Bucuresti

Viata la Bucuresti… e exact ce-mi trebuie mie. Acum sunt aici, intr-un hostel de langa Piata Romana, mai inainte am fost prin oras… si recunosc ca mi-a lipsit Bucurestiul. Nu stiu ce zic altii de orasul asta dar pentru mine e viata intruchipata.
Festivalul de teatru e de la slab la foarte slab.
In shimb, chefurile ce se fac intre noi, colegii, sunt cele mai tari.
Sunt multe impresii de impartit despre ce e aici…
De cateva zile de cand sunt aici mananc numai branza topita si gem… si alte cateva nimicuri.
Dar… e ok.

Concluzii gospodaresti

Concluzia la care am ajuns azi, in timp ce maturam prin casa (pana si gospodaria poate fi filosofica): ca pana si un psiholog talentat se poate insela cand vine vorba de mine. Cred ca sunt o exceptie de la toate regulile. Numai eu stiu (si poate nici eu) cate zac in mine si ce pot si ce nu pot…

Sa revenim la lucruri mai pamantesti. N-am avut o zi prea buna din punct de vedere al dispozitiei. La scoala, la actorie, am facut niste exercitii care au mers foarte bine. Pana la urma, asta e important. Obiectiv indeplinit, cum s-ar zice…

Noaptea asta la Bucuresti. Traseul e cam peste mana. Mergem pan’ la Caracal, acolo unde s-a rasturnat caruta cu prosti. Este a doua oara cand merg la Caracal pe anul asta. Sa fie asta un semn? Acolo mi-e locul? Unde s-au rasturnat prostii? )
Dupa aia luam de acolo alt tren si purcedem spre Bucuresti. Ajungem abia maine, la 11 ziua.
Acum nu prea mai am chef de nici un Bucuresti. Pana acum am tot asteptat. Acum mi-e lene si sunt obosita.
Am de terminat bagajele, de pus ceva de mancare, de facut putin sport, un dush si nu cred ca o sa mai apuc sa si dorm.

Julia just wants to have fun

Azi s-a facut un fel de preselectie si am fost alesi toti intr-un spectacol ce se va da de Craciun la teatru. O sa cantam colinde rock, o sa fim craciunite si tot felu’.
Ma bucur mult, cel cu care vom lucra e un prof super si cred ca in primul rand o sa fie distractia mare.
In ultimul timp sunt atrasa mult de partea cu distractia.
Like what the heck, cand o sa mai fiu eu in anu’ 2 de actorie?
Azi la scoala a fost o zi foarte plina, dar m-am ales cu ceva si la pantomima, si la balet, si la actorie.

Imi place…

Imi plac zilele in care se iese in oras. Duminica a fost una dintre ele. Azi, marti, a mai fost inca o zi ca asta. Imi place atat de mult cand se gasesc cativa, nu toti, din clasa, care sa iasa in oras. Nu stiu cat “the real thing” e, cat relationam intre noi ca si colegi sau prieteni dar pentru mine e ok oricum.
Imi pare rau ca in anul 1 n-am fost asa, imi pare bine ca in anul 2 sunt altfel. Vineri noaptea plecam la Bucuresti. O sa facem Halloween party prin hostelu’ in care o sa stam.
Se pare ca si Revul asta va fi petrecut la Toderita. N-avem nici o alta solutie.
Imi place foarte mult la scoala, am nevoie teribila de ceilalti ca sa ma simt in elementul meu. De neasteptat pentru o carcotasa ca mine. Simt ca daca pierdem un curs e o pierdere imensa. Anul trecut asteptam sa scap de cursuri. Acum n-as vrea asa ceva.
Or fi fost chestii anul trecut care nu erau bune, dar eram si eu de vina de multe ori.
Imi place la scoala…

La Moscova…

Ce-am mai invatat eu zilele astea?… Ca pe drum… sa te opresti si sa mirosi florile. Nu ma pricep la metafore si la vorbe frumoase, ce-mi vine aia scriu, asa ca poate… maxima asta suna foarte prost. Anyway si anyhow…
Ce mai trebuie sa fac? Sa mai schimb cateva lucruri la mine. Legate de appearance, legate de atitudine… trebuie sa fie a new me. Va fi mai greu inceputul, va lua ceva timp.
Important e ca gandurile-s bune.
Schimbarea poate va veni de la sine, stiu ca ceea ce as vrea sa fiu e ceea ce chiar sunt. De ce nu sunt asa? E vorba de curaj sau de lipsa lui mai bine-zis. Iti trebuie curaj ca sa ai curaj. Eu am curaj dar n-am curaj sa am curaj. Hhaha, filosofia lui peste.
Dupa o noapte semi-dormita, in care am stat si-am pus tara la cale undeva-n centrul Sibiului… astea-mi sunt gandurile.
Ah, si inca ceva. Legat de Cehov-ul pe care o sa-l facem. Am ajuns la concluzia ca nu am pretentii legate de ce personaj vreau sa joc. Sau caracter, cum ii zice proful nostru. Cum zicea tot el, poti fi oricare dintre ele, in povestea fiecaruia te poti regasi.
Asa ca atunci cand Irina (3 surori) spune “La Moscova”, stiu la ce se refera si fiecare are Moscova… ca in melodia aia cu “Vienna waits for you”. Si cand Nina zice ca-i un pescarus, iar stiu la ce se refera…
Mda… E bine.

Zen

Zile trec, zile trec… eu la scoala tot petrec. Petrec momente frumoase. Fara profi, cu profi… intre noi, colegii… momente pretioase carora le voi duce lipsa mai tarziu.
Zilele astea in care n-am scris s-au petrecut multe… au fost multe descoperiri, multe surprize… Si am invatat sa ma bucur de ce am.
Cred ca am devenit inteleapta.
Si sa nu mai spun ca din banii ce i-am primit saptamana trecuta, n-am cheltuit decat 100 si ceva de mii… Pe cand, anul trecut, cheltuiam aceeasi suma primita de la parinti in 4 zile. Si 100 si ceva de mii zburau intr-o dupa-masa.
La inceputul lui noiembrie s-ar anunta o calatorie spre Bucuresti, la festival. Stam cateva zile dupa care ne intoarcem, ca vine proful de la Bucuresti dupa aia.
Na… cam asta e decorul prin care ma invart acum.
(Se poate observa ca nu mai sunt asa incrancenata si revoltata de tot ce ma inconjoara. Ahahahahah!)
Cateodata mai duc dorul casei, al vacantei… dar imi amintesc ca am pentru ce ramane aici, la Sibiu…